Centralul partidei Unirea Urziceni – Universitatea Craiova, Marius Martiș, a ținut să infirme acuzele patronului Craiovei de dinainte de meci, și a căzut în extrema cealaltă, defavorizându-i pe ialomițeni.
„Penalty clar în minutul 77 și offside inventat de Crângașu la golul lui Mara din minutul 90. De trei săptămâni țip că nu vom fi lăsați să rămânem pe primul loc”, a tunat Mihai Stoica. Principalul vinovat a fost scos tușierul Eduard Crângașu, cel care a semnalizat eronat o poziție afară din joc în ultimul minut la golgheterul Unirii, fapt confirmat și de președintele CCA, Gheorghe Constantin. „Arbitrii au venit cu lecția învățată. Îl felicit pe domnul Mititelu pentru tactica de dinainte de meci. Așa o să procedăm și noi înainte de jocul cu Vasluiul. O să țipăm și o să punem presiune, pentru că văd că ține și oricum zic unii că acolo se întâmplă anumite lucruri”, a erupt și Dan Petrescu la adresa conducerii Universității, pe care a felicitat-o ironic și în timpul partidei. Unirea Urziceni a pierdut primul meciul acasă din acest campionat, fiind detronată de pe primul loc de victoria Stelei cu Gaz Metan Mediaș.
"Nu știu de ce nu este lăsată echipa asta pe primul loc. Ca să ajungă în Europa alte echipe. Suntem printre puținii care nu s-au făcut de râs în Cupa Uefa și totuși suntem tratați așa" – Mihai Stoica, manager general Unirea Urziceni
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER